Polițiștii economici împreună cu inspectori ANSVSA au verificat, marți dimineață, douăsprezece agenți economici care își desfășurau activitatea în Hala Obor din Capitală.
În urma controalelor au fost acordate amenzi de 6.200 de lei și au fost ridicate tone de brânzeturi și carne, au declarat oficiali din Poliția Română.
Potrivit sursei citate, este vorba despre peste 2.200 de kilograme de brânzeturi, peste 2.000 kilograme de carne de vită, 120 de kilograme de carne de oaie, peste 350 de kilograme de carne de porc, peste 800 de kilograme de carne de păsăre și oase, dar și peste 400 de kilograme de pește. Pentru toate aceste produse confiscate, oamenii legii au suspiciunea că sunt neconforme.
La ora transmiterii acestei știri, verificările continuă la magazinele din Hala Obor.